Satra de tigani

Dacă mi-ar fi spus cineva zilele trecute, cănd am plecat spre satul prahovean Parepa, că mă prinde noaptea intr-o şatră de ţigani, in mijlocul cămpului, aş fi răs. Eu?! La şatră?! Şi poate l-aş fi suspectat pe respectivul de cine ştie ce gănduri necurate, ba, mai mult, m-aş fi intrebat dacă nu cumva l-a atacat pneumonia ucigaşă sau s-a pricopsit cu vreo gripă aviară. Dacă ar fi adăugat şi că mă infrupt din borşul şatrei, in vreme ce afară cade potop de ploaie, mi-aş fi spus că ăla cu zisul nu mai scapă. A luat-o pe arătură... şi totuşi...


Platina impuşcată a delcoului mă opreşte in cămp, departe de cel mai apropiat sat, departe şi de drumul principal, pe care trec alte maşini şi alţi şoferi, dar aproape, foarte aproape de două corturi, intinse in marginea lanului de porumb, şi de opt căruţe cu coviltir. Aici era oprită o şatră de ţigani.