vineri, 5 iunie 2015

Băiețelul se întoarce de la școală și este întâmpinat într-un mod surprinzător. Nu o să îți vină să crezi cine îl așteaptă în mașină


Îți mai amintești de momentul emoționant cu băiețelul care s-a întors de la frizer și a fost întâmpinat de cel mai bun prieten ?
Povestea de astăzi este similară, însă de această dată este vorba despre prietenia dintre o rață și un băiețel. Aceasta se află în mașină
cu mama micuțului și îl așteaptă să se întoarcă de la școală. Imediat ce îl zărește începe să măcăne și să se agite de bucurie. Băiatul se poartă cu pasărea de parcă ar fi om. Vorbește cu ea, o salută, o mângâie și chiar o pupă. Scena este una emoționantă și confirmă încă o dată capacitățile incredibile pe care le au animalele.
Este clar că rața Nibbles îl iubește pe prieenul ei om, și nu se ferește să o arate .
Rața domesticită este a familiei Toschi din California, și fiul Jonny deține locul cel mai de sus în inima lui Deoarece mama rață a murit înainte ca Nibbles să iasă din ou, rața l-a considerat mamă pe băiatul în vârstă de 10 de ani, un rol pe care micuțul l-a preluat fericit .