„Nu ştiam ce s-a întâmplat, eu sunt la munte şi nu m-am uitat la televizor. Sunt uimit, Doamne fereşte. Nu îmi vine să cred că s-a putut întâmpla o astfel de tragedie. Aştept să văd ce o să se întâmple şi o să văd cu ce o să pot ajuta când ajung în Bucureşti. Nu ştiu ce să fac”, a spus Gigi Becali pentru fanatik.ro
Omul de afaceri a criticat dur evenimentul de aseară, când 27 de tineri și-au pierdu viața și și-a cerut scuze de la rudele victimelor. Gigi Becali a declarat că este o mișcare satanică și un semn de la Dumnezeu, din care trebuie să învățăm toți:
„Eu nu vreau sa intervin, dar această tragedie m-a făcut și pe mine să mă uit la tv și să văd aceste lucruri. Eu voi comenta cum gândesc: suferința părinților care își îngroapă copiii. Mi se ridică părul și mă cutremur tot. Să fie învățare de minte la educație, că am și eu fete și să mă ierte toată lumea, dar ale mele nu puteau fi acolo niciodată. Am văzut niște filmări de la acele așa-zise spectacole. Erau lucrări demonice, se jucau cu focul și făceau mișcări satanice. Să mă ierte trupa care se promova acolo, dar ați văzut că atunci când dansau, țineau degetele lui Satan? E semnul lui, încornorarea. Copiii, săracii, nu conștientizau, ci doar conducătorii.
Fetele mele îmi spun tot timpul unde sunt, eu nu le-aș lăsa seara sau noaptea afară. Eu trebuie să știu tot timpul unde sunt. Eu nu vreau ca fetele mele să fie atrase în altă religie. Trebuie ca părinții să tragă concluzii din această tragedie: trebuie să știe unde sunt copiii lor tot timpul.
De aia nu i-a interesat banii pe intrare, au fost alții care au vrut suflete acolo. Vinovați sunt cei care au organizat acel spectacol satanic pentru moarte. Procurorii vor intra în ei să le dea 25 de ani ca să îi învețe minte. Nu au vrut bani, au omorât suflete, să mă ierte Dumnezeu”, a mai spus Gigi Becali în direct la Romania TV.
Sursa: SpyNews